Au fost semnate primele contracte de execuție pentru 15 creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic
Au fost semnate primele contracte de execuție pentru 15 creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic, incluse în Programul național de construire de creșe, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – a anunțat ministrul Cseke Attila.
Astfel, primele creșe mari vor fi construite în Alba Iulia, Oradea, Deva, Oltenița, Lugoj și sectorul 2 al municipiului București. În Marghita, Moreni, Drobeta-Turnu Severin, Călărași și Caransebeș vor fi construite creșe medii, în timp ce Petroșani, Motru, Câmpina și Drobeta-Turnu Severin vor beneficia de câte o creșă mică.
Valoarea totală a celor 15 proiecte este de 224.024.319 lei, iar unitățile de învățământ vor beneficia de săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical, spații administrative și un spațiu de joacă amplu, în aer liber. Totodată, clădirile vor avea și panouri solare montate pentru a asigura un aport de energie din surse regenerabile.
Alte 73 de creșe au indicatorii tehnico-economici aprobați și sunt sau vor intra în curând în procedura de achiziție publică, în vederea identificării constructorilor, a subliniat ministrul.